01/2023: Ambalajele din sticlă au fost întotdeauna sustenabile și sunt din nou în trend: ambalajele din sticlă reutilizabile reprezintă unul dintre cele mai ecologice ambalaje în general. Acum, o nouă procedură care face posibilă călirea termică a recipientelor din sticlă, contribuie la o revoluţie pe piaţă. Sticlele produse prin procesul Echovai de către Vetropack, se dovedesc a fi mai stabile, mai ușoare și semnificativ mai prietenoase mediului decât sticlele standard, și ele economisesc costuri de logistică.

Sticla călită termic nu este o noutate. Călirea termică a sticlei reduce considerabil probabilitatea de spargere , precum și riscul de accidente. Nu în ultimul rând, sticla tratată termic se folosește de ani de zile la geamurile de la mașini, care se dovedește a fi salvatoare de vieţi. Cu ambalajele din sticlă însă, procesul a fost până acum limitat.

Tratamentul controlat termic al unui recipient de sticlă are loc prin încălzire și răcire rapidă. Sticla este mai întâi încălzită la o temperatură între 600 și 700 de grade Celsius, astfel încât să fie omogenă, adică constantă pe toată secţiunea transversală. Apoi, sticla este răcită prin suflare rapidă. Pentru că suprafaţa de sticlă se răcește mai întâi și se contractă în proces, întărirea provoacă presiune pe straturile exterioare și o tensiune pe partea interioară a secţiunii transversale a recipientului.

În practică, călirea termică a unui articol din sticlă nu era posibilă până acum. Designul și calitatea lui au arătat aici limitele fizicii, ceea ce a făcut imposibilă producţia profitabilă de sticlă călită pentru recipiente. Grupul Vetropack a dezvoltat o tehnologie care oferă o cale de ieșire în acest context. Timp de aproape zece ani, centrul de inovare al companiei a cercetat un proces cu privire la articolele de sticlă ușoară călită termic. Rezultatul: Cu tehnologia Echovai, a devenit posibilă pentru prima dată întărirea recipientelor de sticlă într-un mod controlat termic, ceea ce permite o producţie economică.

Procesul Echovai are cerinţe deosebit de înalte atât în privinţa calităţii recipientelor de sticlă cât și al procesului de producţie și cel al locaţiei. „Pentru ca recipientele să fie tratate termic și pentru a forma o tensiune interioară, pot fi călite termic cu succes doar recipientele de înaltă calitate, standardizate.” explică Daniel Egger, șeful departamentului de inovare la Vetropack. „De asemenea, asigurăm întregul proces de întărire termică foarte exact la fiecare recipient în parte, cât și forma acestuia.” Deci, ne referim la un proces sofisticat, solicitant, pe care, din acest motiv, îl derulăm pe etape.

Cu 30 % mai puţină greutate

Prima fază a început în 2019. De atunci, câteva milioane de sticle călite termic după noua procedură, au fost vândute clientului pilot austriac Mohrenbrauerei, unde au fost și reumplute. Sticlele produse de Vetropack pentru fabrica de bere din Vorarlberg au un avantaj clar: cu recipientele returnabile de 0,33 litri, prin utilizarea soluţiei Echovai (210 grame), se produce o economie de greutate de aproximativ o treime faţă de sticlele standard anterioare (300 grame).

„Noi nu ne uităm la o sticlă doar ca la o unitate, noi considerăm și optimizăm sticlele returnabile ca sistem”, explică Erich Jaquemar, Strategic Account Manager la Vetropack Austria. “Asta înseamnă următoarele: Design-ul sticlelor și a lăzilor, precum și paletelor și logistica sunt coordonate între ele. Acesta este singurul mod de a genera beneficii maxime pentru proprietarii de mărci în ceea ce privește sustenabilitatea și costul total.”

Costul total de exploatare mai mic, emisiile de CO2 scad cu un sfert

În consecinţă, au fost proiectate recipiente din sticlă ușoară cu o înălţime mai mică- cu efecte semnificative asupra costurilor logistice și a bilanţului CO2. Comerţul cu produsele alimentare din Austria acceptă paleţi cu o înălţime maximă de 1,6 metri. Dacă se folosesc sticle standard, pot fi aranjate doar 5 nivele, dar dacă se folosesc sticle Echovai, pot fi aranjate șase nivele. „Acest lucru reduce enorm costurile de logistică”, spune Jaquemar. „Clientul economisește aproximativ o cincime pe ciclu”. Clientul pilot, Mohrenbrauerei, a prezentat și un bilanţ ecologic care ilustrează consecinţele asupra efortului logistic. Pentru sortimentele de bere îmbuteliate în sticlele Echovai, reducerea emisiilor de CO2 au fost de aproximativ 1.000 de tone metrice pe an - astfel încât emisiile de CO2 pe sticlă au scăzut la doar un sfert din volumul de sticlă returnabilă convenţională de 0,33 litri.

Alternativă pentru producătorii din segmentul de unică folosinţă

În acest sens, procesul inovator deschide calea unei schimbări radicale pe piaţă, și anume, se va promova trecerea de la recipientele de unică folosinţă la cele reutilizabile. Prin urmare, Echovai nu este doar o alternativă pentru acei producători de băuturi care își vând deja produsele în recipiente reutilizabile. Îndeosebi pentru producătorii din segmentul de unică folosinţă greutatea recipientului de sticlă joacă un rol decisiv: deoarece sticlele reutilizabile sunt expuse la o utilizare mai mare, a fost necesar ca acestea să aibă o greutate mai mare decât până acum, la fel și un design diferit. Cu toate acestea, proprietarii de mărci doresc, de obicei, să păstreze caracteristicile unice ale sticlelor lor.

Mai multă stabilitate, mai puţină uzură

Un aspect important este, prin urmare, stabilitatea demonstrată a recipientelor din sticlă ușoară. Teste extinse în laborator au verificat performanţa (de exemplu, rezistenţa la presiunea internă, rezistenţa la impact etc.) recipientelor Echovai. Din rezultate se poate concluziona o durată mai lungă de folosinţă a sticlelor.

În uz industrial, sticlele se sparg mult mai rar: rata de respingere la umplere este de 0,14 la sută, cu mult sub rata tipică de respingere între unu și două procente pentru sticlele standard. Pe lângă aceasta, sticlele Echovai cu greu arată uzura după trei ani și după 12 utilizări cu suprafaţa de contact (Scuffing). „Sticla este robustă și astfel oferă și un plus în ceea ce privește siguranţa alimentară”, comentează Jaquemar. După zece până la douăsprezece uzuri, sticlele arată valorile presiunii interne care corespund specificaţiilor sticlei noi – nu este cazul sticlelor standard. Rezistenţa la impactul pendulului a fost, de asemenea, mai mare decât cea a sticlelor mai grele, tradiţionale.” Pe baza rezultatelor testelor și pe baza performanţei puternice în proiectul pilot, noi contăm pe o creștere în cerere, spune Jaquemar. La moment Vetropack produce recipiente din sticlă ușoară în exclusivitate în orașul austriac Pöchlarn. În a doua fază, compania investighează instalarea tehnologiei Echovai în alte locaţii. Pentru a treia fază, compania planifică să-l lanseze pe o piaţă largă – și va licenţia tehnologii și know-how către terţi, dacă este cazul.

„Pe termen lung, ne dorim o utilizare mai ușoară de întoarcere și reumplere cu o reutilizare de 100% a sticlelor”, spune Daniel Egger. „Lucrăm deja la o soluţie pentru a optimiza trasabilitatea sticlelor Echovai”. Prin intermediul unui sistem de date matrice de cod specifice trasată pe fiecare sticlă, în viitor, orice date vor fi legate cu unitatea produsului. Aceasta face posibilă o legătură între aspectele lanţului valorilor, considerate în prezent separat și controlul acestora de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare – de la producţie la îmbuteliere până la clientul final. Echovai marchează, deci, începutul unei noi ere a reţelelor digitale.

«Pe termen lung, ne dorim o utilizare mai ușoară de întoarcere și reumplere cu o reutilizare de 100% a sticlelor.»
Daniel Egger, Head of Innovation

Citește mai mult